Notice: Undefined variable: id_index in /home/terranov/public_html/topic.php on line 8 Romania
office@terra-nova.ro +4(0) 234 517 867

Romania

România este o ţară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord şi est şi Republica Moldova la est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la sud-est.
 
De-a lungul istoriei, diferite porţiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componenţa sau sub administraţia Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus şi a celui Austro-Ungar.
 
România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova şi Ţara Românească, păstrând autonomia şi statutul de stat tributar faţă de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca ţară independentă 19 ani mai târziu. în 1918, Transilvania, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).
 
în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare (întregită), sub presiunea Germaniei naziste condusă de Hitler, a fost nevoită, în timpul guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, să cedeze teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) şi Uniunii Sovietice (Basarabia, Herţa şi Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România s-a alăturat Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franţa şi Uniunea Sovietică) şi a recuperat Transilvania de Nord, fapt definitivat prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947.
 
După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) şi după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), ţara a iniţiat o serie de reforme economice şi politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) şi a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
 
România este o republică semi-prezidenţială. Este a noua ţară după suprafaţa teritoriului (238 391 km²) şi a şaptea după numărul populaţiei (peste 20 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala ţării, Bucureşti, este şi cel mai mare oraş al ei şi al şaselea oraş din UE după populaţie (1,9 milioane locuitori). în 2007, oraşul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii. România este membră a unor organizaţii internaţionale, printre care: ONU din 1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980, şi unor instituţii economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991, OCDE.

Harta Romania (Europa)

Noutati:

  • Incepand cu acest sezon, Agentia de turism Terra-Nova accepta la plata si tichete de vancata....detalii »

  • NOUA LOCATIE04/01/2015

    Agentia TerraNova s-a mutat intr-o noua locatie, in incinta Universitatii George Bacovia din...detalii »

Contact

Agentia de turism Terra-Nova
Bacau, Strada Pictor Theodor Aman 96 12
Telefon: +4(0) 234 582 769
email: office@terra-nova.ro


A.N.P.C.